🇷🇴Triunghiul românesc al Bermudelor – mit sau realitate?

Prima dată când am auzit de Pădurea Hoia-Baciu a fost într-un documentar pe Youtube. Ce-i drept, era destul de amatoricesc realizat, însă mi-a ridicat curiozitatea suficient încât să fac mai multe cercetări despre acest loc unde se presupune că se petrec fenomene paranormale. Mărturisesc că nici până în ziua de azi nu am aflat dacă sunt sau nu adevărate lucrurile care se spune că se petrec în această pădure, însă chiar numai datorită simplelor zvonuri legate de acest spațiu, am decis să includ într-una din cărțile mele un episod paranormal care se petrece, fictiv, în pădurea Baciu.Padurea Baciu

Atunci când am scris romanul Un sărut franțuzesc în Londra în limba engleză, nici nu visam că îl voi traduce și publica vreodată în România. Am adoptat o abordare exotică în descrierea României, mai precis a Transilvaniei, care pe străini îi duce cu gândul la vampiri și demoni, la un loc mistic înconjurat de pericole și mister. Am încercat, pe parcursul întregii cărți, să presar informații despre țara noastră, despre istoria de care suntem atât de mândri, despre multe lucruri admirabile cu care ne facem remarcați.

Spre marea mea plăcere, cei care au citit această carte (în special publicul american) s-au arătat fascinați de peripețiile cuplului de îndrăgostiți, Linda și Gerard, sosiți în Transilvania în căutarea unui leac pentru cancer, ocazie cu care se rătăcesc în pădurea Hoia-Baciu. Majoritatea cititorilor care au lăsat recenzii au declarat că au fost fascinați de descrieri, de atmosferă, de legendele despre Vlad Dracul, și de… mâncare. 🙂

Personal, nu am vizitat niciodată pădurea Baciu, însă aș fi curioasă dacă voi, dragii mei, știți ceva despre acest loc controversat. Mi-ar place să vă aflu părerile și experiențele, și mai ales să știu dacă episodul fictiv pe care l-am creat eu se potrivește cu realitatea pe care alții chiar au trăit-o. Asta bineînțeles dacă au ieșit cu bine din Triunghiul Românesc al Bermudelor

Mai jos vă împărtășesc un fragment în care Linda și Gerard se trezesc în inima pădurii, fără a avea habar unde sunt (coincidență sau nu, este vorba de capitolul 13).

FRAGMENT

Linda se trezi brusc, cu sentimentul că era ceva în neregulă. Gerard şoptea insistent:

—Linda, iubito, trezeşte-te!

—Ce s-a întâmplat? întrebă ea, ridicându-se mai sus în scaun.

—Ia uită-te pe harta aia. Cred că ne-am rătăcit, iar blestematul ăsta de GPS nu mai merge. Am parcurs aproape patru sute de kilometri şi nu am ajuns unde trebuia. Nu am nici semnal la telefonul mobil să îl sun pe Jean-Paul.

Linda se uită în jur, dezorientată. Nu se mai aflau pe şosea, ci pe un fel de drum de ţară. În stânga şi în dreapta, cât putea cuprinde cu privirea, erau înconjuraţi de copaci. Părea că se află în cea mai densă pădure de pe pământ, căci nici lumina soarelui amiezii nu era filtrată printre ramurile dese, astfel că era aproape semi-întuneric.

—Opreşte maşina, zise ea. Cum naiba am ajuns aici?

—Am urmat indicaţiile rahatului ăluia, zise el enervat, indicând GPS-ul. Dar acum s-a oprit brusc. Nu mai are semnal, nici telefonul meu. Ia verifică-l pe al tău.

—E mort, confirmă ea după ce îl scoase din geantă şi verifică. Hai să vedem ce arată harta asta.

Se aplecară amândoi asupra bucăţii de hârtie, analizând-o din toate unghiurile.

—Dacă zici că am mers aproape patru sute de kilometri şi evident ne aflăm într-o pădure destul de întinsă, nu cred că putem fi decât aici, indică ea cu degetul o zonă verde, undeva la stânga de Cluj-Napoca. Uite, aici şoseaua e bifurcată. Ca să ajungem la Cluj trebuia să o luăm la dreapta. Probabil noi am mers înainte. Dacă e aşa, asta e Pădurea Hoia-Baciu. Aşa scrie aici.

—Posibil, zise el meditativ. Am putea să ne întoarcem. Sau putem să mergem înainte, ceea ce nu e o idee înţeleaptă, fiindcă nu ştim dacă nu cumva drumul ăsta se înfundă definitiv pe undeva în inima pădurii.

—Apropo de pădure, spuse ea, deschizând portiera, e superb aici. E cel mai neobişnuit loc pe care l-am văzut vreodată. Hai să aruncăm o privire.

—Nu ştiu dacă e prudent, iubito, replică el, coborând totuşi din maşină. Habar n-am ce fel de lighioane îşi fac veacul pe aici şi chiar nu am chef de compania vreunui urs sau lup sau altceva de genul ăsta.

Linda râse şi îl luă de mână.

—E ziua în amiaza mare! Soarele e pe cer, chiar dacă de aici nu se vede prea bine… Nu ne îndepărtăm. În plus, poate trece vreo maşină pe aici şi putem cere indicaţii. Ştii ce? Parchează maşina perpendicular cu drumul, ca nimeni să nu poată trece. Aşa ne asigurăm că orice şofer care ar veni pe aici va fi nevoit să oprească.

—Iată o idee bună.

Gerard îi urmă sfatul Lindei, apoi coborî din maşină, şi împreună porniră într-o mică incursiune de explorare. Locul era într-adevăr straniu. Nu semăna cu nimic din ceea ce văzuseră vreodată până atunci. În unele porţiuni, copacii erau drepţi şi aliniaţi perfect, ca soldaţii unei armate. Pe măsură ce înaintară în inima pădurii, lumina începu să scadă şi mai mult, revelând trunchiuri de copaci contorsionate în forme bizare, aplecate sau răsucite ca nişte şerpi uriaşi. Printre toate aceste formaţiuni ciudate pătrundeau fascicule de lumină, şi un fel de ceaţă fină dădea peisajului un aspect ireal, feeric şi misterios. Însă entuziasmul celor doi intruşi se transformă rapid într-o precauţie inexplicabilă, căci frumuseţea fantastică a acestui spaţiu avea un element ostil, neprimitor. Cei doi simţeau că profanează un loc sacru, unde nu mai călcase picior uman până atunci.

Într-adevăr, nici o urmă nu părea să fi deranjat pământul şi iarba, care probabil stătuseră neatinse de secole.

Nesiguranţa ambiguă şi întunericul care părea a se lăsa cu fiecare pas înainte le trimise un val de frig prin oase.

—Cred că ar trebui să ne întoarcem, şopti el, fără să ştie exact de ce sau pe cine nu voia să deranjeze. Abia acum realiza că arborii şi toată vegetaţia din jurul lor erau forme de viaţă. Păreau cam prea vii în razele slabe de lumină ceţoasă, dormindu-şi somnul centenar. Asta îl făcu să se întrebe dacă noaptea se trezeau, sau dacă doar păreau adormiţi, aflându-se de fapt într-o stare de veghe alertă. Acelaşi sentiment straniu îl avea şi când se afla într-un cimitir.

—Ai dreptate, şopti Linda, cu o voce în care se citea aceeaşi ezitare de neînţeles. Dar hai să facem nişte fotografii mai întâi. E atât de frumoasă şi ciudată pădurea asta… N-aş putea s-o uit vreodată, dar vreau să avem şi nişte imagini. Aş vrea să sculptez ceva din formele astea fantasmagorice.

Scoase aparatul de fotografiat din geanta pe care o avea pe umăr şi începu să fotografieze din diferite unghiuri, mişcându-se ca un adevărat expert.

Făcuse cel puţin vreo zece fotografii, când Gerard exclamă:

—Ia uită-te acolo, se vede o lumină!

—Unde? întrebă ea consternată. Nu văd nimic.

El o trase mai la stânga, căci trunchiul unui copac îi bloca vizibilitatea. Într-adevăr, afundată în densitatea întunecoasă din faţa lor, la o distanţă considerabilă, se zărea o lumină destul de puternică.

—Hai să mergem până acolo, zise ea băgând aparatul de fotografiat în geantă. Poate e vreo casă şi cineva ne poate da indicaţii cum să ajungem la Cluj-Napoca.

Gerard privea meditativ în aceeaşi direcţie, dar nu era prea încântat de sugestia ei.

—Nu ştiu ce să zic, iubito. O casă în mijlocul unei păduri ca asta nu e un lucru obişnuit. Poate e altceva…

—Cum ar fi?

—Un criminal în serie, spre exemplu, se răsti el iritat. Bănuiesc că asta nu ţi-a trecut prin cap, nu?

—Ba da, replică ea pe acelaşi ton. Nu sunt tâmpită, să ştii. Dar nimeni nu ştie că suntem aici. Ne putem apropia uşor şi, dacă ni se pare ceva suspect, nu ne facem simţită prezenţa.

Gerard încă nu era convins. Un sentiment de precauţie inexplicabilă îi îngreuna fiecare pas. Însă pentru că ea pornise deja în acea direcţie, o urmă îndeaproape.

Îşi croiră cu greu drumul printre copacii diformi, în timp ce lumina deja difuză scădea cu repeziciune. Pe măsură ce se apropiau, descoperiră că lumina respectivă provenea de la o cabană micuţă aflată într-un soi de luminiş. Aici copacii aveau forme şi mai stranii, aplecaţi, răsuciţi, precum nişte trunchiuri nedefinite înlănţuite într-un dans păgân. Sau contorsionate în durerile unor chinuri groaznice.

Accesul la acest luminiş era delimitat de ceva ce nici unul dintre ei nu mai întâlnise vreodată: un trunchi de copac crescut orizontal, paralel cu solul, lung de peste zece metri. Părea un şarpe care levita, iar pe suprafaţa lui nu se zărea nici o frunză sau creangă, nici o urmă de viaţă.

*Un sărut franțuzesc în Londra este disponibilă în exclusivitate pe Streamland.ro la prețul de 9,99 RON, iar ca bonus la cumpărarea acestui roman veți primi un al doilea roman gratuit, Rendez-vous.

Un sarut frantuzesc in LondraREZUMAT

Gerard Leon şi Linda Coriola luptă pentru aceeaşi cauză. Nobilul doctor francez şi frumoasa sculptoriţă italiană îşi petrec timpul la Hope—un centru londonez de tratament pentru copiii bolnavi de cancer. Însuşi aerul dintre ei scânteiază cu atracţie, însă trecutul Lindei îngreunează sarcina lui Gerard de a-i înţelege traumele.

În căutarea unui leac pentru cancer pleacă împreună spre Transilvania, unde se rătăcesc şi au o experienţă bizară în pădurea Hoia-Baciu, supranumită “Triunghiul românesc al Bermudelor”.

Dar nimeni nu îi crede, pentru că nu au nici o dovadă a acelei experienţe. Sau au?…

 

 

Advertisements

2 comments

  1. Ce mult îmi place cum ai descris pădurea! Se potrivește perfect cu imaginea pe care mi-am făcut-o când am citit cate ceva despre această pădure. Din păcate, nici eu nu am reușit să o văd pe viu… Voi cumpăra şi eu această carte deoarece rezumatul şi fragmentul m-au făcut curioasă. Continuă să scrii despre astfel de locuri minunate! 🙂

    Liked by 1 person

    1. Ma bucur tare mult ca ti-au placut descrierile si ca fragmentul te-a intrigat suficient incat sa vrei sa citesti intreaga carte. Ma intereseaza foarte mult impresiile tuturor cititorilor, si ii incurajez pe toti sa lase cate o recenzie in care sa isi spuna parerea. Iti doresc sarbatori fericite alaturi de cei dragi, si daca ajungi vreodata sa vizitezi padurea Baciu, te rog sa-mi povestesti si mie cum a fost. 🙂

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Please log in using one of these methods to post your comment:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s